Bilete Elysian Opera - Sergiu Tuhutiu - 20 mar '24, ora 20:00 - Palatul Bragadiru - Sala Godot

Elysian Opera - Sergiu Tuhutiu

Palatul Bragadiru - Sala Godot, București

miercuri, 20 martie '24, ora 20:00

Evenimentul s-a încheiat.
12

Accesul este interzis copiilor sub 12 ani.

Pianul și vocea umană, în esență un lemn și o carne vibrantă. Un ciocnet greu de descris, însă cât se poate de real, adus la viață prin intermediul armoniilor, al liniilor melodice, al versurilor și al îmbinării acestora.” S. Tuhuțiu


Pianistul Sergiu Tuhuțiu continuă seria concertelor de la Teatrul Godot cu o seară de pian și voce numită Elysian Opera: Journeying Through Vocal Splendor and Piano unde îi va avea ca invitați pe soprana Daniela Bucșan și pe baritonul Alexandru Chiriac. Cei trei muzicieni vor explora sonorități diverse ale întâlnirii dintre pian și vocea umană printr-o călătorie muzicală de la Mozart sau Schumann până la Bernstein și Irvin Berlin.

Felul în care influențele altor genuri muzicale precum ritmurile de jazz sau cele folclorice sunt prezente în muzica clasică spune multe despre granița foarte fină care adesea desparte aceste genuri muzicale considerate, de altfel, ca fiind foarte diferite.
Ca de obicei, concertele organizate de pianistul Sergiu Tuhuțiu în parteneriat cu Teatrul Godot au în centrul atenției calitatea experienței spectatorului și, mai cu seamă, a emoției trăite.

Acestea propun o paletă largă de repertorii și de artiști, iar despre invitații concertului „Elysian Opera: Journeying Through Vocal Splendor and Piano” Sergiu Tuhuțiu spune: „Daniela Bucșan și Alexandru Chiriac sunt fără îndoială două dintre cele mai rafinate și emoționante voci pe care le are România și cu care am colaborat până acum. Căldura timbrului fiecăruia, dublată de cea a personalităților lor, îi face nu doar electrizanți individual, ci creează totodată acel miraj al senzației de ‘umăr-la-umăr’ pe care rare întâlniri ajung să-l atingă. Succesiunea vocilor lor e un deliciu sonor, iar duetele sunt adevărate simbioze ale unor lumi interioare despre a căror grad de potrivire poate că nici ele însele nu știu îndeajuns.”

ELYSIAN OPERA
Journeying Through Vocal Splendor and Piano

Sergiu Tuhuțiu
Daniela Bucșan
Alexandru Chiriac